Comunicat de presă 07.10.2022a urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii Nr. 190/2022, prin care Parlamentul României a modificat Legea Audiovizualului Nr. 504/2002 și a aprobării de către Consiliul Național al Audiovizualului, în ședința publică din 5 octombrie 2022, a avizelor de retransmisie, avem obligația de a modifica grila de programe TV, recepționată prin serviciul de televiziune prin cablu.

Astfel, DIGI demarează procesul de reorganizare a grilei, conform modificărilor din legea audiovizualului și, începând de miercuri, 12 octombrie, clienții din București și Ilfov vor recepționa noua grilă. Reorganizarea acesteia în toate județele se va realiza etapizat, după evaluarea impactului real al acestor schimbări asupra abonaților, respectiv în funcție de capacitatea companiei de a prelua și soluționa eventualele sesizări ale clienților cu privire la modificarea grilei. Compania își propune să creeze o grilă de programe TV standardizată, cu o structură de bază similară la nivel național.

Pentru clienții care dețin set-up-box-uri DIGI sau televizoare cu profil DIGI (în principal modele produse începând cu anul 2014), reorganizarea canalelor TV în grilă se va realiza prin scanare automată, iar pentru cei care au televizoare fără profil DIGI sau mai vechi de anul 2014, va fi necesară o scanare manuală. Reamintim că abonații companiei au posibilitatea, în continuare, de a configura ordinea posturilor TV, direct din meniul televizorului pe care îl dețin, prin crearea propriei liste de canale favorite sau prin aranjarea acestora în ordine alfabetică. Echipele tehnice monitorizează, permanent, procesul de reorganizare a grilei și vor interveni în cazul unor nefuncționalități ale serviciilor de televiziune. Totodată, încurajăm abonații să semnaleze eventualele incidente legate de această modificare, astfel încât specialiștii noștri să verifice și să le remedieze cât mai rapid. Pentru mai multe informații referitoare la noua grilă de canale TV, invităm abonații să acceseze site-ul DIGI.ro/grila sau să ia legătura cu un reprezentant al companiei, la numărul de telefon 031 400 4414. De asemenea, pot vizita cel mai apropiat magazin sau punct de prezență, pentru a solicita asistență din partea angajaților DIGI. De peste 28 de ani, DIGI investește constant în rețelele de televiziune și în tehnologie avansată, pentru a le oferi clienților servicii premium atât în mediul urban, cât și rural. Compania pune la dispoziția abonaților o ofertă variată de programe, la cele mai avantajoase prețuri de pe piață.

 

Despre Grupul DIGI| RCS & RDS DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni în Spania și Italia și cu prezență în Portugalia și Belgia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune. Grupul DIGI pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-tv), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, PROFM, Dance FM, DIGI24 FM și serviciul de content Digi Online

 

Pentru mai multe informaţii: Departamentul Comunicare și CSR comunicare@rcs-rds.ro www.digi.ro https://www.facebook.com/digipunctro

 

Cele mai citite

Loredana, sărut controversat cu un tânăr de 21 de ani la premiera filmului Mentorii.
Loredana, sărut controversat cu un tânăr de 21 de ani la premiera filmului Mentorii.

Martie 2025 11:16 AM

Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat

Martie 2025 11:12 AM

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”