shift-banca-tilici

Bianca Tilici lansează piesa “Să mă las” in colaborare cu SHIFT

Ianuarie 2025 12:45 PM

La începutul anului 2025, Bianca Tilici și SHIFT lansează piesa “Să mă las”, o provocare și o explorare prin muzică și versuri a dependenței emoționale. 

Ai avut vreodată vreo adicție? Bianca Tilici recunoaște că a trăit această experiență, dar nu în forma obișnuită: “Am avut o adicție pentru o persoană și mai târziu am realizat că ceea ce se întâmplă acolo nu era sănătos.

Această experiență a inspirat-o sa colaboreze cu SHIFT la noua piesa “Să mă las”, care abordează tema relațiilor toxice și a dependenței emoționale, dar cu un twist care se concentrează pe pozitivitate. 

Versul meu preferat este ‘dar m-am câștigat pe mine...’. Reprezintă lumina de la capătul tunelului, pentru că uneori, când suntem prinși într-o astfel de relație, ne pierdem pe noi înșine. Dar există un final fericit, un moment în care realizezi că poți merge mai departe”, a declarat artista.

Textul piesei a fost scris de SHIFT, Bianca Tilici și Theea Minculescu, cu videoclip realizat în producția TAG Cinematography, sub îndrumarea talentatului director Gosh, care o prezintă pe Bianca legată cu funii, simbolizând lupta interioară de a scăpa de toxicitate. 

Un detaliu amuzant din timpul filmărilor videoclipului este legat de originile comune alte celor doi artiști: „Și eu, și Bianca Tilici, suntem din Galați. Prima întrebare când ne-am văzut pe set a fost „Tu în ce cartier stai?”. A fost un moment de bonding care ne-a apropiat și mai mult.”, declară SHIFT. 

Piesa „Să mă las” este disponibiliă pe toate platformele de streaming, iar videoclipul poate fi vizionat pe canalul de YouTube al Biancăi Tilici. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Etichete: lansare , shift , bianca tilici

Cele mai citite

Loredana, sărut controversat cu un tânăr de 21 de ani la premiera filmului Mentorii.
Loredana, sărut controversat cu un tânăr de 21 de ani la premiera filmului Mentorii.

Martie 2025 11:16 AM

Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat

Martie 2025 11:12 AM

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”