F-SIDES, primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor făcute de femei, revine pe 2 iunie cu cea de-a doua ediție. Proiectul urmează să se desfășoare timp de 6 luni, în perioada iunie-noiembrie, și va include o serie de proiecții bilunare în cinematografe, în aer liber, dar și online.

Cele 5 teme abordate în cadrul sezonului doi includ subiecte precum migrația la feminin, înaintarea în vârstă, recuperarea spațiului și ecofeminism, și urmăresc să deschidă discuția despre egalitatea de gen în România și să ofere un set de instrumente pentru a înțelege mai bine experiențele femeilor, dar și modalitățile prin care putem amplifica vocile lor. Proiectul lansează și un manifest care abordează cele 5 teme ale ediției, sub forma unui colaj de voci care au vorbit de-a lungul timpului (și spațiului) despre aceste subiecte.

Seria de evenimente F-SIDES va începe miercuri, 2 iunie, de la ora 20:00, la Cinema Elvire Popesco, cu proiecția filmului ”The Second Mother”, filmul cineastei brazilienie Anna Muylaert. ”Filmele celei de-a doua ediții a cineclubului se întind pe o perioadă de patru decenii, începând cu o capodoperă modernistă a anului 1978, și acoperă, din punct de vedere cultural și teritorial, spații și contexte variind de la forfota și mentalitățile unor metropole cosmopolite, văzute de această dată sub noi aspecte (Things to Come, r. Mia Hansen-Løve, 2016), la zone rar cartografiate cinematografic sau în mass-media: fie episoade istorice violente trecute sub tăcere, dar cu ecou actual și universal (Journey to the Sun, r. Yeşim Ustaoğlu, 1999), fie realități curente, specifice secolului pe care îl traversăm, precum impactul interdependenței și al globalizării economice asupra comunităților vulnerabile (The Fever, r. Maya Da-Rin, 2019). Ne-am propus, ca și la prima ediție, să armonizăm recuperarea de cultură cinematografică intersecțional-feministă cu scoaterea în evidență a unor teme urgente, care privesc direct gradul nostru de conștiință și solidaritate socială.”, a spus Georgiana Vrăjitoru, curatoarea F-SIDES Cineclub.

Proiectul F-SIDES este construit în jurul conceptului ”female gaze”, un termen care provine din teoria de film feministă, reprezentând perspectiva privitorului de gen feminin. Acesta a apărut ca răspuns la termenul ”male gaze”, adus în atenția publică în 1975 de teoreticiana feministă de film Laura Mulvey, care spune că filmul Hollywoodian prezintă cu precădere perspectiva unui personaj sau regizor bărbat, în care personajul feminin îndeplinește o singură funcție, pe două niveluri: obiect erotic pentru personajele din film și obiect erotic pentru spectator. Conceptul de ”female gaze” urmărește să redea autonomia și inițiativa privirii feminine și să o scoată din statutul de obiect al dorinței.
Mai multe informații despre Cineclub F-SIDES găsiți AICI.

Cele mai citite

Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat

Martie 2025 11:12 AM

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”