Cristina Jacob s-a reapucat de treabă. Regizorul comediilor de succes “Oh, Ramona”, “Selfie 69”, “Love is a Story” și “Selfie”, a început filmările pentru un nou film.

Comedia se numește “Stormy Nights”, iar distribuția acesteia este internațională, cuprinzând actori originari din Italia, Anglia, Franța, Canada, SUA, dar și din România. Scenariul a fost gata la timp, însă pandemia a întârziat începerea filmărilor, fiind nevoie de multe luni de pregătiri și proceduri speciale de lucru pentru a avansa în condițiile sanitare actuale. Filmările pentru “Stormy Nights” au loc în România, Transilvania, la Amfiteatrul Transilvaniei, precum și la studiourile Buftea.

”Cinematografia este unul dintre domeniile cele mai afectate în această perioadă. Fie că este vorba de Hollywood sau București. Însă publicul, deși este absent din cinematografe, așteaptă noi povești. Ele trebuie spuse, pentru toți oamenii care acum parcă duc viața prin intermediul televizoarelor. Este o situație nouă, grea și deseori absurdă. Costurile de producție ne-au crescut enorm și doar sprijinul și dedicația unei echipe de profesioniști responsabili ne-au permis să ajungem cu bine aici. Am reușit să fac casting-ul internațional prin platformele online, să organizez repetiții doar după respectarea carantinării actorilor sosiți din vreme din străinătate și după testarea zilnică a membrilor echipei. Evident, purtând cu toții în permanență măști de protecție. Însă ne-am adaptat la noua realitate. Astăzi avem bucuria să începem filmările pentru “Stormy Nights”. Este o comedie despre iubire, în toate manifestările ei și cu multe răsturnări de situație. Este genul de poveste de care publicul are nevoie în aceste vremuri dificile, fiindcă lupta cu virusul presupune și un moral sănătos. Masca nu ne poate împiedica să râdem și să ne emoționăm. Vom ști că am învins virusul când ne vom regăsi întregi. La trup, dar și la suflet.”, a declarat Cristina Jacob.

Cele mai citite

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”