Cu toate că scenă RMA 2014 a fost plină de artişti, Smiley a lipsit de la cel mai important eveniment muzical al anului, dar a ţinut să explice pentru Music Channel de ce nu a putut fi prezent.
"Îmi pare foarte rău că nu am ajuns. Vă mulţumesc foarte mult pentru nominalizări, pentru voturi şi pentru premii. Şi vă mulţumesc vouă că ne susţineţi muzica. Din păcate, eu aveam un concert dintr-o serie mai lungă de concerte, dacă anulam concertul ăsta, anulam vreo 5-6. Eu îmi respect contractele", a povestit Smiley pentru Music Channel.
Trofeul pentru Best Album l-a bucurat mult pe Smiley, care a mărturisit: "Sunt foarte bucuros că am primit premiul pentru cel mai bun album. E un album la care am muncit foarte mult alături de toată gaşca HaHaHa. Le mulţumesc prietenilor mei de la HaHaHa că au luat premiul în numele meu".