Mark Stam lansează, în colaborare cu Sore, piesa ”E ok”, prin care îi încurajează pe toți cei ce trec prin momente mai puțin fericite și le transmite că este ok ca în viață să existe și perioade mai grele, "e ok sa nu fii ok".

”Mă simt binecuvântat pentru această piesă, m-a ajutat să trec peste cele mai obscure perioade din viața mea. Mă bucur că am putut să mă pun timp de jumătate de an în locul unui ascultător, s-o savurez de parcă o auzeam pentru prima dată și să o las să-mi fie călăuză atunci când mă simțeam rătăcit. Se spune că <e nevoie de mult curaj pentru a-ți depăși vulnerabilitatea>, însă cred că ar fi corect să spunem că <E nevoie de mult curaj pentru a sesiza și a accepta vulnerabilitatea>, ea făcând parte din noi. Fără ea nu am putea înțelege cu adevărat cât de puternici suntem. Piesa aparține celor care o ascultă și o vor asculta de azi înainte, conectându-se emoțional cu ea.”, a spus Mark Stam.

”Mă bucur să colaborez cu Mark pentru această piesă. În primul rând, pentru că îl consider una dintre noile voci emblemă, și în al doilea rând, pentru că piesa are un mesaj pe care noi toți ar trebui să ni-l impunem cât mai des. Vulnerabilitatea este o putere, nu o slăbiciune, și a fi sinceri despre ce și cum simțim ne face oameni mai buni, mai frumoși și mai puternici.”, a povestit Sore.

Single-ul a fost compus de Mark Stam, 911 și Alex Turcu, versurile au fost scrisă de Mark, iar producția a fost realizată de 911 și Alex Turcu. Clipul piesei ”E ok” a fost produs de Spoială Brothers.

Cei doi artiști și-au dorit să poată răspândi împreună mesajul piesei și să-l ducă mai aproape de cei care o vor asculta, dându-le astfel puterea să zâmbească și să meargă mai departe cu optimism și curaj. Colaborarea cu Sore este o încântare pentru Mark. ”Sunt onorat să cânt împreună cu Sore, o persoană uimitoare, profesionistă și extrem de talentată. Mă bucur că a acceptat să ducem împreună mesajul acestei melodii ascultătorilor noștri. Când ai oameni superbi lângă tine, numai lucruri superbe se întâmplă. Un mare mulțumesc și lui Alex Ghinea (911) și Alex Turcu. Ei au îmbrăcat într-un instrumental superb textul și liniile mele melodice, fără de care această piesă nu avea cum să prindă viață.”

https://www.youtube.com/watch?v=CKUTIkoUyw8

Cele mai citite

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”