Incendiu_ColectivNumarul persoanelor care si-au pierdut viata in incendiul ce a avut loc vineri, 30 octombrie, in jurul orei 22.30 in Clubul Colectiv din Bucuresti, a ajuns la 27, in timp ce raniti sunt peste 150.

Cei mai mulţi dintre raniti au fost transportaţi la Spitalul Floreasca (50), Spitalul de Arşi (27), Spitalul Bagdasar (24), Spitalul Universitar (16). Alţi răniţi au ajuns la Spitalul Militar, la Elias, Colţea, Pantelimon, Sf. Ioan, dar şi la Spitalul Judeţean Ilfov.

 

La acest moment s-a finalizat intervenția forțelor Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea persoanelor surprinse de incendiului din zona centrală a Capitalei. Zona este securizată de forțele Ministerului Afacerilor Interne pentru a putea permite procurorilor și echipelor de criminaliști să efectueze cercetarea la fața locului. Toate persoanele care necesitau îngrijiri medicale au fost deja transportate cu ambulanțe și echipaje SMURD la mai multe spitale din București.

 

Precizăm că primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22.36, iar primele echipaje medicale de intervenție au ajuns la fața locului la 22.43.

 

La intervenție au fost mobilizate toate forțele MAI, iar la Guvern este monitorizată întreaga situație de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență care funcționează 24 de ore din 24.

 

La acest moment, 162 de persoane au fost transportate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arși, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Județean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colțea, Budimex și Spitalul Grigore Alexandrescu.

Din păcate, în urma incendiului 27 de persoane au decedat.

 

Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.

 

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că oamenii pot dona sânge pentru victimele incendiului începând de sâmbătă dimineaţă, la Centrul de Transfuzii din Bucureşti, insa centrul de transfuzii de pe str. Dr. Felix a fost deja deschis si primeste donatii.

 

Clubul Colectiv găzduia, vineri seară, un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea noului album “Mantras of war”. Potrivit informatiilor neoficiale, cel putin unul dintre membrii trupei si-a pierdut viata, iar un altul se afla in stare grava la spital.

 

Donatiile de sange se pot face incepand de sambata dimineata, ora 8.00.

Pentru a deveni donator de sange trebuie sa indepliniti următoarele condiţii:

– vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani – greutate peste 50Kg – puls regulat, 60 -100 bătăi/minut. – tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg – să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale – femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală – să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării – sa nu se afle sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine

Donatorii nu trebuie să aiba sau sa fi avut urmatoarele boli:

hepatită (de orice tip) TBC sifilis malarie epilepsie si alte boli neurologice boli psihice bruceloză ulcer diabet zaharat boli de inimă boli de piele: psoriazis, vitiligo miopie forte peste (-) 6 dioptrii cancer

Înainte de a dona:

Dimineaţa înainte de recoltare puteţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe Nu fumati înainte şi după donare cu o oră De asemenea veniti la donare , odihnit si nu dupa o noapte pierduta la serviciu sau in fata calculatorului !

Criterii de excludere permanenta:

– afecţiuni cardiovasculare (inclusiv hipertensiunea arterială cronică în tratament, angina pectorală); traumatisme craniene cu sechele; etilism cronic; schizofrenie; epilepsie; hepatită cronică, ciroză hepatică; sifilis; pancreatită; cancer, leucemii; diabet zaharat; tuberculoză hiperlipidemie; astm bronşic; alergia severă ; boli endocrine; lupus eritematos diseminat şi alte colagenoze; psoriazis generalizat persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare.

Criterii de excludere temporara:

boli infecţioase (gripă, infectii bacteriene); anemie; examinare endoscopică, transfuzii, intervenţii chirurgicale, tatuaje, contact apropiat cu persoane cu hepatită, HIV; vaccinări; sarcină, alăptare; tratamente dentare; consum de alcool în ultimele 48 de ore; consum de medicamente.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a facut următorul anunț în jurul orei 02:30AM: “La acest moment s-a finalizat intervenția forțelor Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea persoanelor surprinse de incendiului din zona centrală a Capitalei. Zona este securizată de forțele Ministerului Afacerilor Interne pentru a putea permite procurorilor și echipelor de criminaliști să efectueze cercetarea la fața locului.

Toate persoanele care necesitau îngrijiri medicale au fost deja transportate cu ambulanțe și echipaje SMURD la mai multe spitale din București.

Precizăm că primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22.36, iar primele echipaje medicale de intervenție au ajuns la fața locului la 22.43.

La intervenție au fost mobilizate toate forțele MAI, iar la Guvern este monitorizată întreaga situație de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență care funcționează 24 de ore din 24.

La acest moment, 162 de persoane au fost transportate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arși, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Județean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colțea, Budimex și Spitalul Grigore Alexandrescu.

 

Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.‪#‎colectiv”

Cele mai citite

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”